I.Prologue

E ora 4 dimineaţa. Cine naiba şi-a găsit să mă sune tocmai la ora asta?! Buimac de somn, umblu prin întuneric în căutarea blestematului de telefon.
– Alo?, răspund cu jumatate de gură, lăsând să îmi scape un căscat prelung.
– Alo? Detectiv Malko? se aude o voce răguşită, a unei persoane ce părea a respira într-un ritm foarte rapid .
– Mda, chiar el. Cu cine am onoarea de a vorbi, la ora asta? întreb curios, rostind apoi printre dinţi, ceva legat de “originile materne”, adresat celui ce a avut inspiraţia de a mă trezi din somn.
– Hei prietene! Ce bine imi pare că în sfârşit am dat de tine! se invioră vocea din receptor.
..................................................................................
Aveam senzaţia că imi este cunoscută acea voce. Sau cel puţin, am mai auzit-o undeva. Unde şi cu ce ocazie, nu îmi puteam da seama în acest moment.
– Cu cine vorbesc, dacă eşti amabil să te prezinţi? îl intreb, cu un ton ce indică o oarecare doză de indignare. Aveam de gând să termin cât mai repede conversaţia şi să îmi continui liniştit somnul.
– Ahh, îmi cer scuze detective! Am fost atât de entuziasmat, pentru faptul că am reuşit în sfârşit să dau de dumneata, încât am uitat complet să mă prezint. Numele meu e Dennis Murphy. Cu siguranţă îţi spune ceva numele meu. Aşa e? Sau, poate că m-ai uitat.
S-a lăsat un moment de tăcere. Acest nume, Dennis Murphy, întradevăr îmi spunea ceva. Aprind veioza şi cobor din pat. Mă învârt prin cameră, cu telefonul în mână, şi-mi aprind o ţigară, din care trag cu poftă câteva fumuri. Da! Ştiu cine e acest Dennis!
– Dennis Murphy zici? Aaaa, Dennis “Junior” cumva? întreb grăbit, de data aceasta tonul vocii mele fiind unul foarte vioi. Asta deoarece, între timp, mi-am dat seama cui aparţine vocea din telefon.
– Exact detective! Dennis Junior sunt. Mă bucur că m-ai recunoscut, deşi trebuie să recunosc că nu mă aşteptam. Te rog sămi accepţi scuzele, pentru faptul că te-am deranjat la o oră nu tocmai potrivită. Însă, ceea ce vreau să-ţi spun, nu suferă amânare. De aceea, mi-ai face o mare favoare, dacă ţi-ai rupe puţin din timpul tău, pentru a ne vedea. Te asigur că ceea ce iţi voi dezvălui, merită tot efortul şi toată atenţia.
– Mda, treci la subiect juniorule. Despre ce este vorba?, l-am întrebat, între două fumuri de ţigară.
– Detective, cred că ar fi bine să ne vedem undeva. Telefonul nu pare a fi un mijloc de comunicare potrivit, pentru ceea ce vreau să-ţi zic. Spune-mi dacă ne putem vedea între patru ochi. Alege ora şi locul, iar eu voi fi acolo numaidecât.
– Hmm, bine, stai un minut.
..................................................................................
L-am lăsat să aştepte, timp în care caut de zor o ţigară. Rahat, s-au terminat! Nu am altă soluţie decât aceea de a coborî până la magazin pentru a-mi cumpăra alt pachet. Urăsc astfel de situaţii, tinând cont de faptul că sunt un leneş, poate cel mai mare leneş de pe pământ, atunci când mă aflu in puţinul meu timp liber.
– Am revenit juniorule, i-am răspuns, aprinzându-mi între timp o jumătate de ţigară slim, lăsată în scrumieră de domnişoara ce mi-a ţinut companie în urmă cu câteva seri.
– Incepusem să cred că ai uitat de mine detective. Ia spune-mi, te-ai gândit unde ne vedem? Cu cât mai curând, cu atât mai bine.
– Mda, mormăi printre dinţi.
– Aha, păi, ai de gând să îmi spui odată?, mă intrebă cu nerăbdare juniorul.
– Puţină răbdare te rog, să mă gândesc. Am găsit. Ştii unde este hotelul Kingston, de pe autostrada Long Island Express? E imposibil să îl ratezi, e singurul hotel pe o rază de 15 km, pe drumul spre Queens. Voi fi acolo la cafeneaua de la parter.
– Ah, cred că ştiu. La naiba prietene, ai fost sub nasul meu mereu şi nu mi-am dat seama? Nu pot să cred că mi-ai scăpat printre degete atâta timp. Dacă aş fi ştiut că te afli în Queens, răscoleam de mult cartierul în căutarea ta. Bine, mi-ai spus locul, acum spune-mi şi ora.
– Hmm, să fie, 07:30. E bine, juniorule? Te rog, ai grijă să nu întărzii prea mult, după cum îţi este obiceiul. Ai înţeles juniorule?
– Ha, ha, ha, bătrâne, constat cu uimire că nu ai uitat deloc acest amănunt. Eu sunt tocmai în Bronx, dar te asigur că voi face pe dracu în patru, pentru a ajunge la timp. Ne vedem acolo detective, îmi răspunse Dennis, plin de entuziasm.
– Bine, ne vedem acolo. Ai grijă cum conduci. Pa, prietene! i-am răspuns grăbit.
..................................................................................